ghemotoace

blogger outside, human inside

Archive for the tag “adulti”

Faci deci existi – sau cum se roteste existenta noastra in jurul verbului a face

list-372766_640Nu știu dacă e așa de când lumea sau abia de când cu secolul cu 2 în față, dar după ce treci de vârsta de 20 de ani descoperi cam abrupt că timpul nu mai răbare cu tine și ai foarte multe lucruri de făcut. Dacă te oprești să îi observi pe cei din anturaj, îți dai seama că și ei sunt foarte preocupați să facă un milion de lucruri. Și avem pentru asta lumină artificială care să ne țină treji, avem Cola și energizante, dispozitive inteligente care să ne ajute, plus o presiune socială care strânge din toate părțile. desira mai mult

Advertisements

De ce sunt adulţii nefericiţi

barbat joggingMă plimbam sâmbătă printr-un parc din Bucureşti în jurul unui lac nu foarte mare. I-am dat roată de vreo două ori în timp ce ma uitam la broaşte ţestoase. Pe lângă mine treceau, tot în plimbare, oameni cu câinii lor, părinţi cu copii, cupluri, vietăţi din astea de se găsesc prin parcurile urbane de cum dă soarele. Ce mi-a atras atenţia Read more…

Post Navigation