ghemotoace

blogger outside, human inside

Nesimţire de pe la noi

Zilnic, sau aproape zilnic luăm contact cu realitatea de afară. Şi când spun afară mă gândesc la acel spaţiu dincolo de casa noastră care ne oferă siguranţă şi confort. Astfel se face că într-o frumoasă zi de vară m-am urcat într-un maxi-taxi să ajung într-o localitate care se află la vreo 8 km distanţă de orăşelul meu.

În maşină mai erau destul de puţine locuri libere şi se întâmplă ca la una dintre staţii să urce două cumetre, cum îşi spunea ele una alteia, cam la vreo 50-55 de ani amândouă. Şi pentru că nu găsesc scaune alăturate, se aşează una în faţa mea, cealaltă în spatele meu. După ce şi-au instalat kilogramele pe scaune au început să se scotocească de bani pentru bilet. Pentru că tanti din faţa mea, era mai aproape de şofer, urma să înmâneze cei cinci lei pentru două bilete. Cinci lei, din care avea patru. Şi începe să se plângă. Că ce-aţi scumpit dom’le transportu’ în halu’ ăsta. Când veneam eu înainte acasă…

– Cumătră, nu-ţi ajung banii? O întreabă femeia din spatele meu în timp ce se foia pe scaun, trântindu-mi picioare în spate. Cumătră, nu-ţi ajung banii, o mai întrebă de vreo două-trei ori fix în urechea mea aplecându-se în faţă să se facă auzită, în timp ce cucoana din spatele şoferului se certa cu el pe tema scumpirilor, fără s-o bage în seamă pe-astalaltă. Cumătra îşi dă seama că nu-i chip de tocmeală, iar micile râsete de prin jur începuseră să-i displacă şi mai bagă odată mâna în geantă să-şi scape prietena de plăcerea da a-l apostrofa pe şofer.

Scoate hârtia de un leu şi o întinde în faţă înspre cealaltă femeie, prin dreapta mea, fără să se ridice de pe scaun. Ca un bun cetăţean ce sunt, întind şi eu mâna înspre bucata de hârtie să-i fac trecerea mai uşoară şi întinderea de mână mai puţin chinuitoare şi să termine odată cu împunsăturile din spate.

Nu i-am spus, dă-mi mie să-i dau că sunt mai aproape, mi-am imaginat că era destul de evidentă intenţia mea în situaţia dată, că ar fi fost mult prea improbabil să-i iau banul din mână şi să fug cu el, într-un microbuz care mergea deja cu vreo 50km/h. Am gândit prost. În momentul în care m-am întins înspre mâna ei şi-a tras-o brusc şi-am obervat cum şi-a încordat brusc muşchii palmei. Şi-a mai ţipat de vreo două ori în urechea mea cu mâna întinsă:

– Ia cumătră de-aici!

A fost băgată în seamă mai mult de-o grămadă de tanti care începuse o miştocăreală reciprocă cu şoferul. După încercări eşuate, mi-a dat mie un ghiont spunându-mi aproape cu reproş:

– Ia dragă şi dă-i în faţă!

Acum spuneţi voi, nu că aveam tot dreptul să-i iau şi să-i îndes leul ăla pe gât?

N-am făcut asta, am fost iar copil de treabă şi drăguţ şi am pus cap gălăgiosului eveniment.

Advertisements

Single Post Navigation

2 thoughts on “Nesimţire de pe la noi

  1. se vede ca nu prea iesi din casa :))

  2. Aşa grav e? 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: